Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Petra Kvitova, a noua favorită, cu 6-4, 1-6, 6-1, miercuri, la Melbourne. Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după 123 minute. Cehoaica a început mai bine partida şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire senzaţională, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a reuşit să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4. Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În actul decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1. Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.
În turul trei, Sorana Cîrstea va întâlni o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), favorita numărul 19.
Sorana Cîrstea, victorie de senzaţie în faţa Petrei Kvitova la AO