Autoritatea Vamală Română reia, din septembrie, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor publice.
Procedura vizează 194 de posturi dintre care: 22 de posturi din cadrul aparatului propriu al Autorității Vamale Române, 25 din cadrul Direcției Regionale Vamale București, 92 din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, 11 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj și 44 de posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Galați.
Cele 44 de posturi din cadrul DRV Galați sunt în cadrul birourilor vamale de frontieră arondate direcției: BVF Galați, BVF Giurgiulești, BVF Oancea, BVF Isaccea, BVF Brăila, BVF Tulcea, BVF Sulina.
Concursul se va organiza la sediul Autorității Vamale Române și la sediile Direcției Regionale Vamale București, Biroului vamal de frontieră Constanța, Direcției Regionale Vamale Iași, Direcției Regionale Vamale Cluj și Direcției Regionale Vamale Galați, urmând ca locația să fie stabilită și anunțată ulterior.