Județul Galați va avea cel mai mare proiect eolian din România. Compania Hoopeks International a obţinut avizul tehnic pentru racordarea la reţea a unui proiect eolian de 629 MW în Galaţi.
„Investiția se realizează pe teritoriul a 13 UAT-uri din județul Galați: Berești, Bălăbănești, Cavadinești, Smulți, Berești-Meria, Băneasa, Drăgușeni, Cerțești, Valea Mărului, Jorăști, Corod, Vârlezi, Suceveni. Prin proiect se vor realiza 136 turbine cu o putere de 6,2 MW și 7 stații de transformare. În prezent, investitorul se află în procedură de obținere a avizelor necesare întocmirii documentației de urbanism PUZ final”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Compania de proiect Hoopeks International este deţinută de Electrocentrale Borzeşti, aceasta fiind deţinută la rândul ei de RNV Infrastructure.
„Este cel mai mare parc eolian avizat până în acest moment şi dacă se va realiza, va fi cea mai mare investiţie de profil din România. În prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW, dar care este împărţită în două proiecte gestionate de companii diferite. Practic, acesta ar fi cel mai mare parc eolian construit vreodată din România”, a scris Florin Doca, primarul comunei Valea Mărulu, pe Facebook.
În prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW, dar care este împărțit în două proiecte gestionate de companii diferite, în vreme ce la Galați ar fi un proiect unic.
„Ce înseamnă acest parc eolian pentru județ? Venituri pentru oameni. Niște sute de locuri de muncă, niște bani pentru cei care concesionează terenul pentru instalații și drumurile de acces. Venituri și pentru bugetele locale, căci instalațiile poartă cu ele impozite pe clădiri. Nu mai vorbim de energia verde (care poate fi livrată pe contractul de bază, către UAT-urile din zonă, la un preț apropiat de cel de cost), care a devenit mai ieftină decât cea scumpită artificial pe bursele internaționale”, a adăugat Florin Doca.