Administrație

Miercuri, grevă japoneză la Prefectura Galați

Miercuri, grevă japoneză la Prefectura Galați

Angajaţii Prefecturii Galați au anunţat că se aliază acţiunii Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică şi declară grevă japoneză. Organizatorii spun că, în contextul crizei din Ucraina, s-a ales ca formă de protest greva japoneză, și nu greva generală.

Protestul va avea loc miercuri, 16 martie, la el urmând să participe peste 1.800 de salariați din Instituțiile Prefectului afiliate din țară. Toți vor purta o banderolă albă pe braț.

„S-a adoptat această măsură şi nu a fost declarată grevă generală, deoarece, în contextul afluxului de refugiaţi din Ucraina, nu se poate întrerupe activitatea. Personalul din instituţiile prefectului desfăşoară în această perioadă, pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă şi duminică, activităţi ce vin în sprijinul cetăţenilor străini şi apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, ce provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat”, se arată într-o informare.

Sindicatul "Egalitatea" al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din 34 de județe și municipiul București.

Este cel de-al doilea protest național din acest an la care participă angajații Instituției Prefectului - Județul Galați, după greva de avertisment din ziua de 19 februarie. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)