"Vaccinarea salvează vieţi!", campanie dedicată prevenirii gripei şi tusei convulsive, derulată de ISP
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în parteneriat cu direcţiile de sănătate publică, desfăşoară, în luna august, sub…
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în parteneriat cu direcţiile de sănătate publică, desfăşoară, în luna august, sub…
Cei mai mici dintre gălățeni vor avea parte, de 1 iunie, de un carnaval numai al lor. „Carnavalul Copiilor” se va desfășura în Gră…
Poliția Capitalei: „STIMAȚI CETĂȚENI Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm re…
În cadrul Bibliotecii Estivale organizate în Grădina Publică din municipiul Galați, Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județ…
A fost finalizat caietul de sarcini necesar pentru lansarea licitației pentru proiectare și execuție lucrări a Drumului Expres Foc…
Timp de 3 săptămâni, Strategia pentru educație financiară va fi în lansată în dezbatere publică, a anunțat Ministrul Educației, So…
„Digitalizarea Ministerului Sănătății este un proiect important din PNRR pe care ne-am angajat să-l finalizăm cu succes. Astăzi, a…
O veste tristă: numărul de lucrători din sănătate infectați SARS-CoV-2 până acum a depășit 10.000. Dintre ei 68 au decedat la dato…
Mecanismul de Cooperare şi Verificare are şanse mici să fie ridicat anul acesta, deşi teoretic acest lucru ar fi fost posibil. Fos…
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați reamintește contribuabililor faptul că prin Spațiul Privat Virtual (SPV), pus…
Reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Județeană Galați (DSP) au participat, recent, alături de colegi din celelalte insti…
Un număr de 102.884 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate, în perioada…
Doamnele și domnișoarele care îndrăgesc mersul pe bicicletă sunt invitate să se înscrie gratuit la cea de-a 7-a ediție a eveniment…
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, începând de marţi şi până pe 21 februarie vor avea loc consultări scrise şi înt…
"Fiecare companie de stat are propriile planuri de reorganizare. Vom vedea în funcţie de decizia fiecărei instituţii care trebuie…
A fost promulgată, marţi, legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie şi a puncte…
O campanie de informare publică privind vaccinarea împotriva Covid-19 va fi lansată astăzi de Guvern. Ceremonia urmează să aibă lo…
În luna decembrie, Institutul Naţional de Sănătate Publică derulează o campanie de informare, educare şi conştientizare cu privire…
O angajată a Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a fost reţinută pentru trafic de influenţă. Femeie este acuzată de procurori că a…
Moment istoric pentru industria de IT din România. UiPath - un start-up lansat în Bucureşti - transformă în realitate visul mai mu…