Președintele CJ Galați, Costel Fotea: Drumul Corod-Matca va fi modernizat de la zero
Drumul Corod-Matca va fi modernizat de la zero. Se consolidează fundația drumului, se lărgește partea carosabilă, iar podurile și…
Drumul Corod-Matca va fi modernizat de la zero. Se consolidează fundația drumului, se lărgește partea carosabilă, iar podurile și…
Consiliul Județean Galați găzduiește zilele acestea ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional Sud-Est…
Pe DJ 242 H, în comuna Rădești, sunt în plină desfășurare lucrările de consolidare a drumului, astfel încât acesta să reziste chia…
La UPU a fost amenajat un nou spaţiu, o „insulă medicală”, cu 10 locuri, unde lucrează personalul medical, a anunțat Costel Fotea…
Peste 300 de copii și adolescenți au descoperit, săptămâna aceasta, cât de distractivă poate fi știința. La Biblioteca Estivală di…
Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță că în curând va fi inaugurată o nouă zonă de agrement la Balta Zătun, de peste 12.000…
Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a transmis un mesaj de mulțumire românilor că au ieșit la vot în număr atât de mare, „pentru…
Peste 1.300 de pompieri, militari și jandarmi acționează cu 200 de utilaje pentru curățarea gospodăriilor inundate, a străzilor și…
Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță că a început asfaltarea podului hobanat de pe Drumul de Centură. „Se toarnă covorul a…
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este o oportunitate pentru a aduce în atenție importanța prevenirii și combaterii aces…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, instituție din subordinea Consiliului Județean, a obținut 3…
Consiliul Județean Galați va reabilita complexul monumental de la Roșcani. Celebra statuie a lui Ioan Vodă cel Viteaz va fi consol…
Președintele Consiliului Județean Galați anunță că un nou drum a fost modernizat de la zero. S-a turnat strat nou de asfalt pe dru…
Consiliul Județean Galați a aprobat o investiție importantă pentru sistemul de sănătate din Tecuci. Clădirea, unde funcționează Am…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea anunță că cele mai importante exponate de la Muzeul gălățean de Istorie vor…
Blocaj la Consiliul Județean Galați, după ce consilierii PNL au refuzat pentru a cincea oară să voteze proiectul privind proceduri…
“Din puținul meu, vreau să vă fac o bucurie și vouă! Totul va fi bine! Cu drag, Gabriel! Pace!!!, este mesajul unui băiețel din…
Vineri, 20 mai, la Galați, președintele CJ Galați, Costel Fotea, a participat la un eveniment național deosebit de important, priv…
Consiliul Județean Galați a finalizat prima investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba desp…
În aceste zile se toarnă strat nou de asfalt pe mai multe drumuri din județul Galați, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Gala…