Cultură

Expoziția studenților Facultății de Arte din Galați - „Simbioza Formei”

Expoziția studenților Facultății de Arte din Galați - „Simbioza Formei”

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 17:00, Librăria Alexandria din Galați va găzdui vernisajul expoziției „Simbioza Formei”, dedicată ilustrației, gravurii și obiectului artistic. Expoziția reunește lucrările studenților din anii II și III (licență) și ale masteranzilor din anii I și II, oferind o perspectivă asupra practicilor artistice contemporane și a modului în care diferite tehnici vizuale pot dialoga și coexista.

Evenimentul este coordonat de Tudor Șerban, Diana Păunescu și Cristiana-Emanuela Tărbuc, iar curatorul expoziției este Codrin Vasilioancă-Smirnov. Gazda evenimentului este Librăria Alexandria, Casa Serfioti, prin Gabriela Dănilă.

Prin diversitatea formelor și a abordărilor, expoziția evidențiază procesul educațional ca spațiu de cercetare, experiment și expresie artistică.

Concept afiș: Dănilă Alexandra

Evaluați acest articol
(0 voturi)