Thrillerul „Old”, regizat de M. Night Shyamalan, cu Gael García Bernal şi Rufus Sewell în distribuţie, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, deşi „Space Jam: A New Legacy” şi „Snake Eyes” erau proiectate ca lideri ai listei, potrivit news.ro. Continuarea „Space Jam” a înregistrat o scădere importantă faţă de weekendul de debut, iar „Snake Eyes” nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor în primul weekend, permiţând astfel ca „Old” să ajungă în fruntea clasamentului. Filmul lui Shyamalan are în centru mai mulţi membri ai unei familii care, aflaţi în vacanţă, descoperă că plaja retrasă pe care se relaxează timp de câteva ore îi face să îmbătrânească rapid, reducându-le viaţa la o singură zi. Lungmetrajul a obţinut în primul weekend pe marile ecrane nord-americane încasări de 16,5 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.