World Alzheimer’s Day
Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer este marcată, la nivel mondial, pe 21 septembrie. Galațiul este unul dintre punctele importante pe ”harta”public…
Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer este marcată, la nivel mondial, pe 21 septembrie. Galațiul este unul dintre punctele importante pe ”harta”public…
Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) vor fi decernate în cadrul unei gale organizate luni, la Teatrul de Vară din Parcul “Nicolae Romanescu”, informea…
După aproape două sute de zile, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti îşi deschide porţile. Au fost create trasee specile de intrare şi ieşire, de urca…
Elevii de vârstă mică învață “să citească, să scrie, să socotească, să comunice sistematic, să socializeze, să respecte regulile sociale, să conviețuiască cu ce…
Librăriile și așa puține au stat închise în timpul stării de urgență, iar românii și-au redus cheltuielile. Oamenii din industria cărții au cerut ajutor Guvernu…
"Septembrie e o lună de foc. Avem lună de campanie electorală, avem revenire din concedii, crește numărul celor care folosesc mijloace de transport în comun, în…
Intrarea în școală se va face eșalonat, pe mai multe uși de acces, la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri, elevii vor urma trasee presta…
Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții de siguranță, a anunțat miercuri seară Klaus Iohannis, spunând că este…
Preşedintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 58 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 295/26.06.2019…