Economie

Depunerea declarației unice, până pe 25 mai

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați reamintește contribuabililor că termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 212) este data de 25 mai 2022, inclusiv.

Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal, precizează AJFP Galați.

Instituția recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV), sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

- apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor - Call - center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

- prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portalul ANAF şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a Declarației unice.

Pe site-ul ANAF se regăsesc toate informațiile detaliate despre declarația unică (Formularul 212).

Evaluați acest articol
(0 voturi)