Înainte de temperaturile fierbinți care parcă nu se mai termină, să nu uităm că Galațiul a avut parte, în lunile anterioare, de foarte multe ploi și vijelii, ce au afectat terenurile agricole din mai multe localități. Direcția pentru Agricultură Județeană a făcut un bilanț al pagubelor produse de calamitățile primelor șase luni ale acestui an.
Ploile torențiale căzute în primul semestru al acestui an, însoțite de vijelii și căderi de grindină, au afectat puternic terenurile agricole din mai multe localități din județ (Galați, Valea Mărului, Munteni, lndependența, Schela, Măstăcani, Foltești), însă nu toate UAT-urile au respectat termenele legale pentru constatarea și evaluarea pagubelor, se afirmă în raport.
„Dintre UAT-urile afectate de fenomenele hidrometeorologice nefavorabile doar Galați, Munteni, Valea Mărului și Schela au respectat termenele stabilite prin Ordinul 459/78/2019, și anume 24 ore de la producerea fenomenului și 12 ore de la încetarea acestuia.
Pentru UAT Valea Mărului, au fost anunțați producătorii agricoli să depună înștiințări pentru suprafața de 5 ha teren agricol afectat. Prin neprezentarea acestora la sediul primăriei, constatarea pagubelor de către comisie a fost practic imposibilă.
In comuna Schela, comisia a constatat că suprafețele de teren agricol au fost afectate de grindină, fenomen care nu face obiectul ordinului comun Nr. 459/78 din 2019. În urma deplasărilor în teren, a verificărilor și centralizării proceselor verbale la UAT Munteni și Galați, din totalul suprafeței declarate de 6.184,09 ha, a rezultat o suprafață afectată de teren agricol de 2.829,24 ha, într-un procent de 45,75%, totalizând o valoare a cheltuielilor de 12.740,41 mii lei”, se afirmă în raportul citat.
În document se precizează că legislația specifică în cazul producerii unor fenomene hidrometeorologice periculoase care pot produce efecte negative culturilor agricole este aplicabilă, în momentul de față, numai secetei pedologice.
„Concret, pentru restul fenomenelor, cum ar fi înghețul timpuriu de primăvară sau de toamnă, înghețul de iarnă (temperaturi minime sub pragul critic al culturilor de toamnă), furtună puternică însoțită sau nu de precipitații abundente, grindina, incendiile produse de fulger etc., nu s-au elaborat legislații specifice, Direcțiile pentru Agricultură Județene aflându-se în imposibilitatea de a aplica proceduri specifice în vederea întocmirii de procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de aceste fenomene”.