Economie

Prefectul de Galați cere controale la comercianții de carburanți

Prefectul județului Galați, Claudiu Sorin Gavril, a convocat, luni, Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a discuta despre agenții economici care  desfășoară activități în domeniile: comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, transportul și depozitarea carburanților, informează un comunicat al Prefecturii Galați.

În urma acestei ședințe, s-a aprobat o hotărâre de CJSU prin care s-a stabilit că, începând de marți, 29 august, se vor constitui comisii mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi și Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Galați pentru verificarea agenților economici care au activități economice în domeniile mai sus amintite.

De asemenea, în aceste acțiuni vor fi implicați și reprezentanții Autorității Rutiere Române, cei ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și cei de la Direcția Vamală, fiecare urmând să desfășoare verificări pe linia de competență, se menționează în comunicat.

Evaluați acest articol
(0 voturi)