Economie

Șantier din Galați amendat de Garda de Mediu

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Galați a desfășurat un control pe un șantier din Galați, pentru a verifica conformitatea activităților de construcție cu legislația de mediu. Acțiunea a fost inițiată în urma unor sesizări privind gestionarea deșeurilor și impactul asupra spațiilor verzi din proximitate.

Comisarii de mediu gălățeni au constatat următoarele:

- depozitarea amestecată a deșeurilor de construcție și a materialelor reciclabile, contravenind reglementările de mediu,

- lipsa plaselor de protecție pe schelele de lucru, ceea ce a condus la împrăștierea deșeurilor pe spațiile verzi din apropiere,

- depozitarea necorespunzătoare a cimentului umed la baza unor copaci, afectând sănătatea vegetației din zonă.

Măsurile impuse de Garda de Mediu au constat în întocmirea unui registru lunar pentru evidența deșeurilor generate, colectarea și predarea selectivă a deșeurilor către operatori autorizați, montarea plaselor de protecție pe schele și dotarea șantierului cu materiale absorbante pentru eventualele scurgeri accidentale, precum și interzicerea depozitării deșeurilor pe spațiile verzi și protejarea arborilor din vecinătate.

Firma care administrează șantierul a primit un avertisment pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, precum și o amendă totală de 17.500 de lei pentru nerespectarea legislației privind gestionarea deșeurilor și protecția spațiilor verzi.

Evaluați acest articol
(0 voturi)