Economie

Vouchere de 100 de lei pentru angajații Liberty Galați care se vaccinează

Vouchere de 100 de lei pentru angajații Liberty Galați care se vaccinează

Combinatul siderurgic Liberty Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că a extins pachetul de stimulare pentru angajații care doresc să se imunizeze anti-Covid.

Astfel, vor fi acordate vouchere în valoare de 100 de lei celor care își completează schema de vaccinare.

Tichetele-cadou se vor acorda atât salariaților care se vaccinează cu a doua doză, cu doză unică, dar și celor care își vor prelungi imunitatea cu a treia doză, atunci când va fi cazul, conform indicațiilor medicale, informează compania.

Începând din luna mai, Liberty Galați a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraș precum și asistență de specialitate. 

Compania anunță, totodată, că menține măsurile interne de combatere a pandemiei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)