Activitatea nr. 3 din cadrul Proiectului „SĂPTĂMÂNA VERDE. Metode și instrumente pentru proiectarea și eficientizarea acestui program” s-a desfășurat, săptămâna trecută, având drept temă „Săptămâna Verde - învățare prin proiecte folosind Design Thinking”, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Galați
Aspectele discutate au generat idei și proiecte noi, pe care cele 54 cadre didactice reunite online le vor implementa în sala de clasă, fructificând creativitatea, gândirea critică, rezolvarea de probleme, comunicarea, colaborarea sau autoeficacitatea copiilor. Proiectele prezentate se aliniază cu obiectivele dezvoltării durabile și au rolul de a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte o serie de competențe cheie, printre care: competențe personale, sociale, antreprenoriale, competența de a învăța să înveți.