Educație

Premiu la un concurs internațional, pentru echipa Observatorului Astronomic din Galați

Premiu la un concurs internațional, pentru echipa Observatorului Astronomic din Galați

European Association for Astronomy Education (EAAE) organizeză, în fiecare an, un concurs de astronomie pentru elevi, intitulat „Catch a Star” - competiție europeană unde participanții se întrec în proiecte științifice realizate sub îndrumarea unor profesori (mentori).

În acest an, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a participat la concurs cu echipa formată din Ovidiu Tercu (îndrumător) și eleva Diana Maria Manole (membru al Astroclubului „Călin Popovici” din cadrul Observatorului Astronomic Galați).

Proiectul științific depus s-a numit „Determining a star's spectral type using multicolor photometry”, bazat pe observații astronomice menite să dezvolte competența investigațională a elevului în domeniul cercetării științifice.

În urma jurizării, proiectul Observatorului Astronomic din Galați a obținut locul patru în competiție, informează reprezentanții Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați..

Premiul obținut constă într-o imagine cu galaxia Sombrero realizată de Very Large Telescope.

Evaluați acest articol
(0 voturi)