Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat că bulevardul George Coșbuc, una dintre cele mai importante artere din oraș, va fi modernizată.
„Această arteră importantă a orașului va fi adusă la noi standarde, iar în prezent se lucrează intens la calea de rulare a tramvaielor și la rețele, dar și pentru amenajarea trotuarelor. Vorbim de unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură ce include strada G. Coșbuc (tronsonul cuprins între str. H. Coandă și str. Al. Măcelaru), precum și străzile T. Vuia și H. Coandă. Este un proiect cu fonduri europene de peste 100 de milioane de lei”, a transmis edilul Galațiului.