Eveniment

Institutul Național de Sănătate Publică: 92 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 9,8%

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în perioada 17 -23 februarie, au fost înregistrate 92 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 9,8% față de săptămâna precedentă.

Potrivit INSP, 21 dintre cazurile noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În perioada 17 - 23 februarie nu au fost raportate decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, 69.253 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În țara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.582.939 de cazuri de COVID-19.


Evaluați acest articol
(0 voturi)