Miercuri după-amiază, echipele de intervenție ale Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Galați încă lucrau la restabilirea alimentării cu energie a unor consumatori din comuna Umbrărești.
DEER – Sucursala Galați a informat că, după furtuna din noaptea de marți spre miercuri, erau nealimentate cu energie electrică localitățile Șerbănești (parțial), Bucești (parțial) și Umbrărești, fiind afectați aproximativ 1.100 de consumatori.
Sucursala DEER Galați a trimis cinci echipe pe teren, pentru a realimenta zonele afectate. După aproximativ 12 ore de lucru al echipelor de intervenție, numai în Umbrărești (parțial) mai erau probleme, conform DEER Galați.