Social

Caz de infecție cu virusul West Nile, confirmat la Galați. Recomandările DSP

Caz de infecție cu virusul West Nile, confirmat la Galați. Recomandările DSP

Un caz de meningită cu virusul West Nile a fost confirmat în municipiul Galați. Victima, o femeie în vârstă de 66 de ani, este internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Galați, starea ei generală fiind una ameliorată.

Boala infecțioasă se transmite exclusiv prin înțepătura de țânțar.

În acest context, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați face următoarele recomandări:  

- purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;

- utilizarea de substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor, comercializate în farmacii;

- împiedicarea pătrunderii țânțarilor în casă (cu plase de protecție la ferestre și uși);

- utilizarea de substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;

- dezinsecție generală.

Conform Primăriei Galați, la nivelul municipiului, s-au derulat în acest sezon patru etape de dezinsecție ce au inclus mai multe acțiuni atât la sol, cât și aerian, inclusiv larvicidări.

Va urma și o a cincea etapă de dezinsecție.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare