Reprezentanți ai forțelor armate americane au avut o întâlnire, la Galați, cu reprezentanți ai instituțiilor locale din sistemul de apărare și ordine publică, alături de conducerea garnizoanei.
Conform prefectului gălățean Andreea Naggar, discuțiile s-au concentrat pe aspecte concrete ale cooperării interinstituționale, pe coordonarea logistică și pe dislocarea forțelor americane în Poligonul de Instruire Smârdan, în condiții de deplină interoperabilitate și conformitate cu angajamentele asumate în cadrul NATO.
„A fost analizată inclusiv dislocarea unor unități americane în județul nostru, în contextul exercițiilor comune desfășurate la Smârdan, dislocare care va avea loc până la finalul anului. În următoarele luni, pe drumurile din județul Galați vor putea fi observate transporturi de tehnică militară și o prezență sporită a militarilor americani în zonă. Nu există motive de îngrijorare; aceste activități fac parte din calendarul de instruire planificat și din procesul de pregătire comună a militarilor români și ai aliaților”, potrivit prefectului Andreea Naggar.