Sfârșitul acestei săptămâni aduce un număr mic al locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM de către firmele din Galați. Astfel, sunt înregistrate 188 de posturi, aproape jumătate față de numărul declarat săptămâna trecută.
Cele mai multe locuri vacante sunt declarate pentru muncitori necalificați: 124 din totalul de 188.
Alte oferte mai semnificative numeric sunt cele pentru:
- electrician nave (10),
- vopsitor industrial (8),
- vânzător și încărcător-descărcător (câte 6),
- lăcătuș construcții navale, lucrător salubrizare, manipulant marfă și vânzător (câte 5),
- instalator sanitar (4).
Gălățenii interesați de locurile de muncă din oferta AJOFM Galați pot afla amănunte suplimentare la sediul agenției, din strada Domnească nr. 191.