Guvernul amână cu un an recensământul populației și locuințelor
Guvernul a adoptat, în această săptămână, o ordonanță de urgență prin care recensământul populației și locuințelor este amânat pentru anul 2022. Recensământul a…
Guvernul a adoptat, în această săptămână, o ordonanță de urgență prin care recensământul populației și locuințelor este amânat pentru anul 2022. Recensământul a…
Unul dintre legumicultorii implicați în scandalul de miercuri din piața agroalimentară de la Matca a fost reținut pentru 24 de ore. Decizia aparține Parchetului…
Combinatul siderurgic Liberty devine a doua mare unitate din Galați care se implică în vaccinarea propriilor angajați, după Damen. Luni, pe platforma Șantierulu…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că europarlamentarii au aprobat, marți, Fondul pentru Tranziție Justă, urmând ca României să îi revină suma de 1,9…
54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre au anunțat, până în prezent, că vor participa la programul „Litoralul pentru toți”…
Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează, informează Mediafax. „Suntem nemul…
Peste 50.000 de români și-au făcut cont în aplicația „Rabla pentru electrocasnice” până la ora 15.00, anunță reprezentanții Ministerului Mediului, după ce înscr…
Guvernul a adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind reorganizarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care…
Producătorul de electrocasnice Arctic a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19 în cadrul fabricii sale de frigidere din Găeşti, urmând să extindă cam…