Sport

Patricia Ţig a fost felicitată de Simona Halep după primul titlu WTA

Patricia Ţig a fost felicitată de Simona Halep după primul titlu WTA
16 tig

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a felicitat-o, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe un site de socializare, pe Patricia Ţig pentru victoria de la Istanbul, acolo unde aceasta a câştigat primul titlu WTA din carieră după ce a învins-o în finală pe canadianca Eugenie Bouchard.
„Felicitări, Patricia! Bravo şi la cât mai multe trofee", a scris pe contul personal de Twitter Simona Halep, aflată în prezent în Italia pentru a participa la turneul WTA de la Roma (14-21 septembrie), dotat cu premii totale de 1.692.169 euro. Duminică, jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a câştigat primul său titlu WTA din carieră, la Istanbul, competiţie dotată cu premii totale de 225.500 de dolari, după ce a învins-o în finală pe canadianca Eugenie Bouchard, cu 2-6, 6-1, 7-6 (7-4). Jucătoarea crescută şi formată la Galaţi a făcut un salt de 30 de locuri în clasamentul WTA, după victoria obţinută în turneul de la Istanbul, aflându-se acum pe cea de-a 58-a poziţie, conform ierarhiei publicate luni.

Evaluați acest articol
(0 voturi)