Droguri, bani şi infractori, de astea nu mai scăpăm!
Pandemia i-a ajutat pe mulţi infractori să se extindă, nu numai că au făcut bani grei până şi de pe urma măştilor de protecţie dar…
Pandemia i-a ajutat pe mulţi infractori să se extindă, nu numai că au făcut bani grei până şi de pe urma măştilor de protecţie dar…
Șoferii profesioniști vor fi scutiți de impozitul pe venit, asemenea IT-ișitlor și angajaților din construcții, și vor avea, ca și…
Cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar și cel al asistenței sociale, SANITAS, amenință cu o grevă de avertisment de…
Într-o intervenție la o recentă conferință despre impactul folosirii telefoanelor mobile asupra sănătății, prof. dr. Camelia Marga…
Timpul petrecut pe internet de către adolescenți crește în funcție de vârstă, de la o medie două ore la cei de 9-10 ani, până la ș…
Firmele și ONG-urile pot beneficia de facilități fiscale importante, după ce au fost aprobate trei proiecte de hotărâre în acest s…
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat că a fost aprobată o finanţare europeană de aproape 48…
Comunitățile rurale din județul Galați fără acces sau cu acces limitat la servicii sociale vor beneficia de o oportunitate majoră…
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că PSD pregăteşte un nou pachet de măsuri sociale pentru români, pentru a le facem oame…
UNICEF a lansat un ghid cu activități ce reprezintă o “resursă valoroasă pentru toți cei implicați în educația și îngrijirea adole…
Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat la BNS, a intrat în grevă generală, începând de luni, 1 aprilie. Sindicaliști…
În cadrul ședinței solemne a Parlamentului dedicată Zilei Naționale, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că patriotismul…
„A fost adoptată o OUG în domeniul protecției sociale. Aici Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat un act normativ care…
Impozitul pe veniturile din arendarea terenurilor/bunurilor agricole se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de v…
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în trimestrul III al acestui an, numărul mediu de pensionar…
Inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați au desfășurat, pe parcursul lunii septem…
Boala a avansat exponențial în toate țările și i-a luat prin surprindere până și pe experții Organizației Mondiale a Sănătății. Aș…
Violența cibernetică pe rețelele sociale sau în alt mediu online va fi incriminată, potrivit unei legi promulgate, vineri, de preș…
Colegiul Director al Ligii Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) a decis ca noul Președinte al organizaț…
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, din cadrul Universității interaționale„Danubius” face o invitați publică la o nouă…